Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește împreună pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel — doi oameni complet diferiți, uniți de același Hristos și de același martiriu la Roma. Contrastul dintre ei ne spune ceva esențial despre cum lucrează Dumnezeu.

Petru — pescarul cu inimă mare

Simon Petru era pescar în Betsaida, frate cu Andrei. Hristos l-a chemat cu cuvintele „vino după Mine și te voi face pescar de oameni.” Impulsiv, curajos, sincer — Petru a fost cel care a mers pe apă, dar și cel care s-a scufundat; cel care L-a mărturisit Fiu al lui Dumnezeu, dar și cel care s-a lepădat de trei ori.

Tocmai această cădere și ridicare îl face atât de aproape de noi. Hristos nu l-a respins după lepădare — l-a restaurat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu?” (Ioan 21). Petru a plâns amar, s-a pocăit și a ajuns stânca pe care s-a clădit Biserica.

Pavel — prigonitor devenit apostol

Saul din Tars era fariseu cu carte, cetățean roman, prigonitor al creștinilor. Pe drumul Damascului, o lumină l-a orbit și a auzit o voce: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” Această întâlnire l-a transformat radical. Din Saul, persecutorul, a devenit Pavel, apostolul neamurilor.

Pavel a scris mai mult de jumătate din Noul Testament, a întemeiat zeci de comunități creștine și a formulat cu o precizie neegalată teologia harului și a mântuirii prin credință.

Martiriu la Roma

Ambii apostoli au murit la Roma, sub împăratul Nero, în jurul anului 64-67 d.Hr. Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, considerându-se nevrednic să moară în același fel ca Hristos. Pavel, cetățean roman, a fost decapitat.